Ierarhul a explicat că această perioadă este un timp al așezării corecte a vieții lăuntrice, asemenea unei zidiri care are nevoie de temelie solidă:

„Astăzi, la strană, s-a deschis o carte mare, numită «Triodul», și zece săptămâni până la Paști cântăreții noștri vor rosti cântări din ea. De aceea, toată perioada aceasta, de zece săptămâni, așa se și numește «perioada Triodului» și, în fiecare duminică din această perioadă, se citește câte o Evanghelie care ne îndeamnă la îndreptarea vieții, la o pocăință sinceră, la apropierea de Dumnezeu. Așa face și Evanghelia de astăzi, a Vameșului și a Fariseului. Unul dintre ei, fariseul, era mândru, iar vameșul era smerit.”

Unul dintre aspectele esențiale desprinse din pilda evanghelică, a adăugat ierarhul, este renunțarea la judecarea aproapelui, ca prim pas în adevărata nevoință creștină:

„Domnul Iisus Hristos, fiind pedagogul absolut, ne-a dat două exemple: unul de mândrie și unul de smerenie. Le-a pus unul lângă celălalt, pentru ca mândria, în comparație cu smerenia vameșului, să arate oribil. Bietul vameș nu cuteza să-și ridice capul către cer: «Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului»; fariseul zicea: «Mulțumescu-Ți, Doamne, că nu sunt ca ceilalți; eu sunt un om credincios, postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câștig». Așadar, mândria este cea mai mare patimă, iar smerenia este cea mai mare virtute.”

În continuare, ierarhul a arătat care este sensul duhovnicesc al perioadei Triodului și chemarea concretă adresată fiecărui credincios în această vreme de pregătire pentru Sfintele Paști:

„Acum, când începe perioada Triodului, Sfânta Biserică lucrul acesta ne învață: că tare ar trebui să-l luăm ca exemplu pe vameș, care și-a dat seama că e un păcătos și dorea să se îndrepte. Noi, în cele zece săptămâni câte mai sunt până la Paști, să ne dorim să facem un pas mai aproape de Dumnezeu, să ne rugăm mai mult, să fim milostivi, să ne spovedim bine, să postim și să ne îndreptăm viața noastră.”

Preasfințitul Samuel a explicat că smerenia nu este doar un comportament vizibil, ci o stare lăuntrică profundă, care implică mai multe calități fundamentale ale vieții creștine:

• Realism duhovnicesc: conștientizarea adevărului despre sine înaintea lui Dumnezeu, fără autosuficiență sau iluzionare.

„Smerenia este realism duhovnicesc: să ne vedem așa cum suntem cu adevărat și să ne întrebăm sincer cum ne vede Dumnezeu. A fi smerit nu înseamnă a nega darurile primite, ci a recunoaște că ele sunt daruri de la Dumnezeu.”

• Rugăciune autentică: care izvorăște din conștientizarea propriilor limite și neputințe.

„Din smerenie se naște rugăciunea adevărată, atunci când spunem: «Doamne, iartă-mă și ajută-mă».”

• Ascultare: renunțarea la impunerea propriei voințe în relațiile concrete – în Biserică, familie și comunitate.

„Ascultarea ne învață să nu ne impunem voia și să recunoaștem când celălalt are dreptate.”

• Răbdare: primirea cu pace a evenimentelor și încercărilor, ca manifestare a încrederii în voia și îngăduința lui Dumnezeu.

• Bunăvoință: refuzul de a judeca sau critica cu răutate, înlocuit cu dorința sinceră de a ajuta aproapele să se îndrepte.

„Smerenia este, în cele din urmă, renunțarea la egoism și intrarea în comuniune, pentru că Dumnezeu Însuși este smerenie și iubire.”

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost oficiată de la ora 10:00, în sobor de clerici, iar răspunsurile liturgice au fost oferite de doamnele profesoare Maria Bob și Petronela Taloș, împreună cu credincioșii prezenți.

După Sfânta Liturghie, Preasfințitul Părinte Samuel a participat la Simpozionul „Bucuria de a sluji”, aflat la a IV-a ediție, organizat în memoria preotesei Juliana Schmemann. Manifestarea a oferit participanților o perspectivă asupra rolului femeii în Biserică și asupra importanței slujirii aproapelui. Invitatele, printre care prof. Petronela Taloș, doamna Maria Petean și doamna Elena Ivanca, au evidențiat rolul muzicii, rugăciunii și al iubirii creștine în viața personală și comunitară.

Simpozionul a fost moderat de preoteasa Maria Bob, iar Preasfințitul Samuel Bistrițeanul a încheiat cuvântul său subliniind că temelia vieții creștine este smerenia, iar bucuria de a sluji aproapele este esențială în trăirea credinței de zi cu zi.

]]>