Fotbal, handbal, capra și foloasele ei – un editorial de Viorel Negru

Două evenimente sportive mi-au lucrat în suflet mileuri de pus pe televizor, mileuri de-alea croșetate de mama când mă asculta la geografie cu cartea pusă pe genunchii ei chinuiți în lungi drumuri la cozile comuniste. Mă întreba pe ce continent este Argentina și ce vecini are țara noastră.

Nu am putut să mă uit la handbal, unde Gloria Bistrița a fost bătută măr, apoi pusă la cazan pentru țuică. Adversara Gloriei, CSM București, a avut milă creștinească înainte de sărbători și a lăsat poarta deschisă colindătorilor speranței de mai bine. Gloria uneori este „atât s-a putut”, alteori „ghinion” și foarte rar…mare. Mă doare, că doar am fost adoptat la Bistrița, din Bucureștiul unde Polivalenta și Sala Giulești sunt temple pentru prichindeii dedați la sport și nu la prostii. Sigur că Gloria poate mai mult, dar știu ce le-a lipsit handbalistelor lui Horațiu Pașca. În copilărie n-au avut capre.

Semifinala CM de fotbal dintre Argentina și Croația mi-a adus aminte că majoritatea jucătorilor imenși copleșiți cu talent de Doamne-Doamne și aruncați pe planetă au fost săraci.
În 1999, Messi avea 11 ani și 134 cm înălțime. Nu mai crescuse de la vârsta de nouă ani.
A fost diagnosticat cu deficit de hormon de creștere iar fără ajutor medical, avea să crească până la 143 cm.

Tratamentul costa imens. O singură injecție costa peste 1000 de lire și trebuia administrată zilnic.
Un acord încheiat pe un șervețel de hârtie cu FC Barcelona, singurul club care a acceptat să suporte costurile, a făcut ca Messi să ajungă la o statură normală și o celebritate care, însă, nu i-a distrus caracterul.
A fost omul meciului cu Croația și a dus Argentina în finală.
Mi-a părut rău pentru Modric. Pentru croați în general. De altfel, legăturile noastre cu cei din fosta Iugoslavie sunt puternice chiar dacă ei sunt slavi și noi latini.
Modric ăsta a avut drame în copilărie, era războiul destrămării Iugoslaviei, iar sărăcia l-a copleșit. Îi plăcea fotbalul, dar trebuia să meargă cu caprele. Avea răspunderea supraviețuirii familiei. A dat un test la un club, l-a luat, iar primele sale apărători erau din lemn! A ajuns om, înainte de a fi fotbalist. Aseară a pierdut, dar pariul cu viața, munca și bunul simț l-a câștigat demult.
Sărăcia nu este un moft și nici motiv de laudă, este o încercare a vieții. Este ca o schemă de fotbal, de handbal prin care poți da gol, poți rata sau te poți mulțumi cu puțin.
Messi, Modric nu s-au mulțumit cu puțin. Handbalistele de la Gloria Bistrița se mulțumesc cu ce au. De ce?
Pentru că au crescut cât trebuie și n-au avut capră. De unde să știe foloasele ei?